Rezoluția ta pentru anul 2021 ar putea fi să bei vinuri mai bune

5 ianuarie 2021

Vinurile bune fac parte din rezoluția ta pentru anul 2021. Sfârșitul și începutul unui an reprezintă ocazia perfectă pentru a face planuri, promisiuni și a stabili noi rezoluții. Reflectăm asupra anului ce a trecut și ne gândim la toate lucrurile pe care nu am apucat să le facem. Ne gândim chiar la obiceiuri pe care nu le mai dorim în viața noastră și ne setăm alte direcții.

Una din rezoluțiile preferate de tuturor este, fără doar și poate, convingerea de a mânca mai sănătos și de a avea grijă de condiția fizica a fiecăruia. Introducerea exercițiilor fizice în rutina și creșterea consumului de fructe și legume sunt cele mai previzibile decizii. Noi recomandăm și o atenție specială față de vinurile pe care le bem. În fond, vinurile sunt de mai multe categorii.

Este important să ne desfătăm cu tot ce e mai bun și calitativ. Suntem de părere că gustul unui vin bun este ușor de cultivat și greu de înlocuit. De aceea, trebuie să experimentăm cu mai multe gusturi și soiuri până găsim ce ne place cu adevărat. De multe ori spunem că “ne dorim un vin bun” sau că “bem vinuri bune”. Dar ce este, de fapt, un vin bun și cum anume îl identificăm?

Vinurile bune un miros cuceritor

Înainte de a gusta un vin, suntem întotdeauna întâmpinați de mirosul și aroma sa. Paharul este recipientul de sticlă în care odihnim vinul și în care aromele sale dau frâu liber unor experiențe afective de neuitat. Fie că vorbim despre o aromă florală sau citrică, nasul nostru ne va atenţiona asupra calității vinului pe care urmează să-l degustăm.  

Un vin aromat de la Crama Gîrboiu pe care îl recomandăm pentru parfum este Rosé-ul de la Tectonic. Acesta impresionează prin arome de fructe de pădure, cireșe albe și note citrice de gref roz și coajă de portocală pe care le vei remarca de îndată ce deschizi sticla.

Vinurile bune prezintă o culoare frumoasă

De îndată ce vinul este eliberat din sticlă, îi putem observa adevărata culoare. Chiar dacă vorbim despre vinurile bune, un vin roșu, un vin alb sau un vin rosé, vinul trebuie să prezinte negreșit o culoare cât mai clară. Mai mult de atât, culoarea vinului este un prim indicator al gustului. Cu alte cuvinte, dacă un vin alb are o culoare gălbuie spre deschis, vinul va avea, cel mai probabil, un gust ușor și vioi. Pe de-altă parte, un vin roșu puternic închis la culoare va avea un gust concentrat, corpolent. 

Veți înțelege la ce anume ne referim dacă veți încerca Feteasca Neagră Barrique din gama Tectonic. Acest vin are o culoare superbă roșie granată și o aromă specifică de prune, cireșe negre și mure. Arată minunat în pahar și cu siguranța va impresiona la orice ocazie. 

Vinurile bune au un gust de neuitat

Câteodată revenim la același vin pentru că ne place mult gustul și pe bună dreptate! Dar când vorbim de gust, ne gândim și la textură, mai ales când vine vorba de vin. E un vin care alunecă ușor sau al cărui gust rămâne mult timp pe limbă? 

De obicei, gusturile care zăbovesc cu noi și care au mai multe note și arome aparțin vinurilor complexe dar și calitative.

Petite Helena Premium White Blend este un vin memorabil, medaliat, cu un gust pregnant de fructe exotice, pere zemoase și coajă de lime. Gustul este conturat de note fine de vanilie și scorțișoară datorate fermentarii și maturării în baricuri de stejar. Complexitatea vinului este completată de o aciditate pe măsură ce va stârni curiozitate și mister.

Dar voi, după ce criterii vă alegeți vinurile?

Recomandarile Noastre

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

VINUL ȘI FEMEIA
Eleganță, rafinament și bucuria de a dărui

Femeia se celebrează în fiecare zi, dar luna martie ne oferă un prilej în plus să spunem mulțumesc, te apreciez, te admir. Prin gesturi simple, atent alese, prin momente împărtășite și prin vinuri care vorbesc despre delicatețe, echilibru și lumină, celebrăm femeia iubită, mama și prietena care ne sunt mereu aproape.

Un gest special de primăvară
-15% la toate vinurile rose cu codul ROSE15
Spumantele sunt expresia bucuriei, a eleganței și a momentelor care merită marcate. Cu perlaj fin și prospețime vibrantă, ele transformă orice gest într-o sărbătoare și orice zi într-un motiv de zâmbet.
Vinuri Rosé
Delicatețe care se simte
Vinurile rosé sunt despre primăvară, despre sensibilitate și despre momentele care se savurează pe îndelete. Sunt alegerea perfectă atunci când vrei să oferi un cadou plin de culoare, eleganță și emoție sinceră — un gest care spune te apreciezfără să fie nevoie de cuvinte.
Pentru femeile dragi
Gesturi care spun „te prețuiesc”

Un vin ales cu grijă devine un cadou care vorbește despre atenție, recunoștință și emoție. Fie că îl oferi femeii iubite, mamei sau unei prietene speciale, vinurile Crama Girboiu sunt create pentru a transmite apreciere în cea mai elegantă formă.

Folosește codul ROSE15
și te bucuri de 15% reducere la toate vinurile rose

Este invitația noastră de a celebra feminitatea printr-un vin ales cu grijă, fie că îl dăruiești, îl împărtășești sau îl savurezi ca pe un răsfăț personal.