Cum alegem vinul corect cu preparatele culinare tradiționale de Paste

19 aprilie 2020
Vinurile care însoţesc servirea preparatelor tradiţionale de pe masa de Paşte trebuie să aibă anumite calităţi şi proprietăţi.

Vinul Perfect pentru masa de Paste: cele uşoare efervescente şi reci se servesc la început, cele corpolente şi roşii pentru felul principal şi cele aromatizate la final. Pentru a ne bucura ca la carte de deliciile culinare, mai cu seamă în zi de Sărbătoare, când fiecare român are masa încarcată cu tradiţionalele drob, friptură de miel şi cozonac, ar trebui să ţinem cont de sfaturile specialiştilor în arta vinului.

Pește, Fructe de Mare, Antreuri

Aşadar, la peşte şi fructe de mare alegem vinuri albe seci, spumoase uşoare, şampanie brută, iar la la antreuri şi aperitive, întotdeauna vinuri albe, seci sau demiseci, vinuri rose.

„Se recomandă, de asemenea, pentru aperitivele care constau în preparate de sezon precum ouă, brânzeturi, legume de sezon, drob de miel un spumant alb bine răcit. Aromele fructate si florale vor accentua explozia de gusturi proaspete de pe farfurie. Vinul spumant trebuie servit la temperatura de 6-8 grade C. Important de ştiut: spre deosebire de vinul linistit, cel spumant nu trebuie lăsat să respire. Sticla se desface chiar înainte de servire”, declară specialistul Livia Gîrboiu.

În România se consumă din ce în ce mai mult vin rose, datorită versatilităţii sale.

Ne axăm pe vinurile de foarte bună calitate, mai ales pe soiurile româneşti. Noi suntem cunoscuţi atât în România cât şi în afară pentru şarbă şi plăvaie. Acestea sunt produse doar la noi în zonă. Avem şi celelalte soiuri convenţionale, fetească, merlot etc. Am pus accentul în ultimii ani pe vinul roşu. Şi la export, pe partea asiatică e la mare căutare vinul roşu. Mai nou e un trend cu vinul rose. Dacă vrei să împaci pe toată lumea la masă, rose-ul e alegerea potrivită

– Livia Girboiu CEO si Somelier
în poză – Bacanta Rose cu Cozonac și fructe

 

Preparate din carne albă și roșie si vinuri bune pentru Paste

Pentru preparetele din carne albă (viţel, miel, porc) şi carne de pasăre, optaţi pentru vinuri roşii buchetoase, uşoare, mai puţin pline, vinuri albe seci aurii. Feteasca neagră surprinde prin arome de prune uscate şi nuanţe de vanilie si poate fi vinul perfect pentru masa de Paste. 

La carne roşie (ovină, bovină) umpleţi paharele cu vinuri roşii, pline, generoase şi puternice „La felul principal, cum ar fi stufatul de miel, se servesc vinuri roşii uşoare care să evidenţieze gustul cărnii, dar nu s-o eclipseze. Recomand o fetească neagră. Pentru friptura de miel la tavă, spre exemplu, ar fi mai potrivit un vin robust care să echilibreze: cabernet sauvignon”,recomandă Livia Gîrboiu.

În poză – Constantin Premiul red Blend cu mușchi de vita

Masa de Paste cu Sarmale, Salate si Desert

La sarmale merge de minune un soi autohton cum este Feteasca Neagră.

La sfârşitul mesei optaţi pentru vin roşu sau vin alb licoros – sauvignon blanc, care are arome pătrunzătoare de lime, măr verde, fructul pasiunii şi piersică cu uşoare note vegetale de ardei gras şi agrişe, toate completate de o aciditate crocantă şi alcool modic.

La salate, mâncăruri uşoare pe bază de legume şi carne friptă, sosuri slabe, dar şi mâncare asiatică se recomanda vinurile roze, demidulci, aromate.

La desertul zaharat asortaţi vinuri spumante, demidulci, vinuri dulci natural.

In poză – Spumantul Cuartz Roze

Fructele merg cu vinuri albe dulci, spumante, demidulci, iar cafeaua se potriveşte cu vinars (distilate, învechite, de tip cognac), rachiu de fructe, lichioruri de marcă.


Acestea fiind spuse, sperăm să vă bucurați de sărbători împreună cu cei dragi. Vă ridicăm un pahar în cinstea voastră din partea familiei noastre.

Sărbători fericite!


Accesati AICI pentru magazinul nostru online cu toate produsele

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *