vinuri umami
Toate articolele

Vinuri umami și Crama Gîrboiu

Dacă nu ați auzit încă de vinuri umami, veți fi plăcut surprinși să aflați că acestea sunt printre cele mai căutate astăzi în cercul cunoscătorilor de vinuri bune. Vinurile cu gust umami sunt vinuri gustoase, cu arome pline și caracter unic. Aceste vinuri armonizează tradiția cu gustul vinului atent obținut în urma unui proces lung de pricepere și pasiune. Scopul unei crame de vinuri nu trebuie să fie acela de a produce vinuri cu gust umami ci de a creea vinuri atât de savuroase încât se aliniază în mod natural unor standarde de gust speciale.

La Crama Gîrboiu, vinul este văzut și tratat ca o entitate vie care evoluează constant și bucură iubitorii în fiecare moment. Aici găsim aceste vinuri cu gust umami pe care le puteți savura până la ultima picătură. Și tot aici, învățăm să facem pace cu vinuri îndrăznețe și să descoperim o altă lume prin vinuri premium, de excepție. 

Ce este Umami?

Dacă ar fi să-l definim cât mai simplu, am putea spune că e al cincilea gust pe care noi, oamenii, îl putem identifica. Mai pe larg, însă, acesta este mai mult decât un gust. Descoperit pentru prima oară în Japonia, de către omul de știință Kikunae Ikeda, gustul umami este astăzi cel mai apreciat din punct de vedere gastronomic. În timp ce acesta savura una din supele tradiționale japoneze “kombu dashi”, Ikeda a descoperit că gustul respectiv nu se identifica cu unul din cele 4 pe care le cunoaștem cu toții: dulce, sărat, acru sau amar. Prin urmare, termenul “umami” a fost inventat iar noi îl traducem astăzi prin “esența lucrurilor delicioase”.

Umami poate fi găsit în multe tipuri de mâncare. Spre exemplu: brânzeturi maturate, preparate din carne uscată, roșii, ciuperci, somon, friptură de vită sunt doar câteva. Este acel gust care dă savoare mâncării și care te convinge să continui să mănânci. Mai mult de atât, umami este un etalon pentru calitatea produselor consumate. În mod interesant, al cincilea gust se găsește și în băuturi, cu precădere în ceaiul verde și în vinuri. 

Vinuri umami și Crama Gîrboiu

Nu este un secret, Crama Gîrboiu prioritizează calitatea, gustul și tradiția vinurilor de Vrancea. Tehnologia folosită și grija față de vița de vie duce la producerea unor vinuri savuroase cu gust umami deosebit. Atât cunoscătorii cât și novicii în tainele vinului vor putea identifica umami în vinuri precum: Constantin Premium Red Blend, Bacanta Fetească Neagră și Tectonic Fume Blanc. 

Constantin Premium Red Blend

Un vin reprezentativ pentru Crama Gîrboiu, Constantin Premium Red Blend abundă în umami. Acest asamblaj roșu este o întâlnire de succes a soiurilor Merlot, Fetească Neagră și Cabernet Sauvignon, de unde și savoarea impresionantă pe care o prezintă vinul. După decantare, vinul seduce simțurile prin arome delicioase de fructe roșii precum zmeură, prune, coacăze negre și cireșe. 

Constantin Premium Red Blend este un vin echilibrat dar intens, a cărui prestanță lasă o impresie de lungă durată. Are note fine de vanilie, scorțișoară și tabac – specifice maturării în sticlă. Este un vin premium special pe care îl păstrăm pentru momentele de sărbătoare sau reușită personală. Arată bine în sticlă și în pahar iar gustativ, îndeplinește cele mai surprinzătoare dorințe.

Bacanta Fetească Neagră

Despre Fetească Neagră de la Bacanta putem spune multe dar astăzi ne axăm pe postgustul umami pe care aceasta îl posedă.

La prima degustare, vinul ne întâmpină cu binecunoscutele arome de prune și condimente orientale. Ne lăsăm seduși de taninuri pronunțate care potențează scorțișoara și anasonul din orchestra gustului. La final, gustul persistă și se traduce în savoare pură. Această Fetească Neagră a fost măturată în baricuri de stejar franțuzesc pentru a atinge o opulență de arome. Gustul umami se desăvârșește în pahar prin degustare alături de o masă potrivită sau pur și simplu ca atare. 

Tectonic Fume Blanc

Deși regăsim umami cel mai adesea în vinuri roșii, la Crama Gîrboiu, vinul alb se remarcă și acesta în mod inedit. Tectonic Fume Blanc oferă vigoare și naturalețe iar acest lucru îl include negreșit în categoria vinurilor savuroase. 

Acest cupaj este realizat din soiurile Sauvignon Blanc Barrique, Fetească Albă și Riesling de Rhin. Împreună, dovedesc cât de versatil este vinul alb. Caracterul umami al vinului provine din mixul de arome exotice cu care ne surprinde mereu Crama Gîrboiu. La acestea adăugăm piersică albă, note de vanilie și unt pentru o prospețime delicioasă. Aciditate, armonie și echilibru se găsesc în Tectonic Fume Alb. Rămâne să adăugați voi veselie, mâncare bună și originalitate pentru o experiență umami completă.



One thought on “Vinuri umami și Crama Gîrboiu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.