Ce este metoda Sur Lie? Maturarea vinurilor pe drojdii

24 noiembrie 2021

Este foarte posibil să întâlniți acest termen pe eticheta vinurilor albe. Sur Lie se traduce din franceză “pe drojdii”. Dar ce reprezintă mai exact aceste drojdii, și cum anume ne influențează vinul?

Să începem prin a explica ce sunt drojdiile.

Drojdiile sunt formate din particule rămase în urma procesului de autoliză și reprezintă autodistrugerea celulelor de drojdie de către enzimele create prin fermentația alcoolică.

Oricât de ciudat ar părea, drojdia este folosită în producția vinurilor albe și spumante pentru a adăuga textură și arome specifice.

Batonaj in baric

Cum acționează drojdiile asupra vinului?

Pe masură ce aceste celule de drojdie încep să se descompună în timpul procesului de autoliză, ele eliberează cantități mici de zaharuri (denumite polizaharide) și aminoacizi. Prezența acestor compuși este simțită pe limbă și palatinal ca o textură bogată sau un corp ridicat. Vinurile astfel obținute sunt mai cremoase, mai bogate cu o complexitate aromatică mai pronunțată.

Unii producători pot amesteca drojdia în corpul vinului (tehnică numită bâtonnage) pentru a crește suprafața de contact și astfel extracția.

Cum deosebim un vin obținut prin această metodă?

Pe lângă cremozitate, drojdia ajută la eliberarea de acizi grași (provin din ruperea celulară a drojdiei) care adaugă arome vinului. Vinurile albe liniștite vor avea arome asemănătoare drojdiei, în plus vinurile maturate în butoaie de stejar vor extrage compuși de aromă suplimentari din lemn ca note dulci de caramel, cuișoare, vanilie și fum.

Care este perioada optimă de maturare pe drojdie?

În funcție de rezultatul dorit, vinul alb poate rămâne pe drojdii pe o perioadă scurtă de câteva luni până la 1-2 ani. Oenologul este cel în măsură să decidă stilul, dar foarte importante sunt și caracteristici ca nivelul alcoolului, restul de zahăr și aciditatea. Acestea influențează în mod direct întreg procesul de maturare.

De ce ne place metoda SUR LIE?

Există o diferență între vinurile maturate pe drojdie în butoaie de stejar și cele maturate în contact direct cu lemnul. Pe drojdie, contactul vinului cu lemnul este limitat prin pelicula creată de aceasta.  Olfactiv vinul obținut Sur Lie prezintă o aromă discretă specifică stejarului plus note fine de drojdie. Astfel, vinul obținut își păstrează mai bine tipicitatea de soi.

Vinul este îmbogățit gustativ prin procesul de batonaj și rezultatul este unul simțit pe deplin. Printr-o simplă maturare în butoi vinul pierde din aromele primare și prezintă note mai puternice de vanilie, cuișoare și fum.

Sur Lie este metoda care ne permite să obținem vinuri elegante, fine. Vinuri cu tipicitate de soi și nu îl ultimul rând vinuri complexe, cu un post gust savuros.

Crama Gîrboiu a adoptat această metodă pentru vinurile premium din gama Bacanta și Petite Helena Premium White Blend ca să vă puteți bucura papilele cu vinuri de excepție din soiurile Sauvignon Blanc, Chardonnay și Șarba.

 

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

a inceput

BLACK FRIDAY

Bucura-te de reduceri de pana la 50% in magazinul online si profita acum de cele mai bune preturi din an!

reducerile dispar in

zile
ore
min.
sec.

Campania Black Friday este valabila 72 de ore incepand din 8 Noiembrie 2024, in limita stocului disponibil