50 LEI CADOU LA PRIMA COMANDĂ PE SITE

Tipuri de pahare de vin și cum îl alegi pe cel potrivit

29 iulie 2021

De ce este importanta alegerea paharului

Doar un naiv ar putea crede că este posibil să apreciezi un vin la justa lui valoare, fără să te gândești la tipuri pahare de vin. Iar aceasta înseamnă, la modul concret, paharul potrivit cu vinul potrivit, de la Crama Gîrboiu, servit într-o împrejurare potrivită.

Nu este vorba despre un moft, ci despre știința ridicată la rang de artă. Cercetători cu experiență au dovedit științific faptul că forma și deschiderea unui pahar evidențiază, sau nu, gustul unui vin.

Realitatea este că nu suntem obligați să-i credem pe cuvânt fiindcă putem constata, și noi înșine, că același vin are un anume gust în paharul potrivit. Vinul este cu totul diferit atunci când îl savurăm dintr-un banal pahar de apă.

Prin urmare, odată ce am stabilit că alegerea paharelor de vin alb, vin rose sau vin rosu nu ține doar de estetica mesei pe care sunt așezate, va trebui să intrăm pe un tărâm guvernat de reguli proprii, în funcție de ceea ce dorim să scoatem în evidență. Și dorim să evidențiem valoarea și gustul unui vin, așadar vom depune ceva eforturi pentru a ne atinge scopul.

 

Ce tipuri de pahare de vin exista

Astăzi exista o mare varietate de pahare de vin pornind de la materiale, culori, forme și dimensiuni. De asemenea, cramele producatoare pun la dispoziție propriile pahare personalizate pentru a se potrivi cu vinurile lor. Acest fapt oferă iubitorilor de vin experiență completa a savurarii unui pahar de vin.

Cum alegi paharul de vin potrivit

Un prim aspect este materialul din care este făcut paharul de vin. Acesta trebuie să fie din sticlă transparentă, de bună calitate, fără nici un fel de model. Culoarea, limpezimea și particularitățile unui vin nu pot fi puse în umbră prin folosirea unor pahare de vin colorate. Trebuie reținem și există o diferență între pahare de vin alb și roșu.

Este la fel de importantă dimensiunea paharului. Aceasta trebuie să se situeze în jurul valorii de 450 mililitri deoarece, pentru a-și deschide aromele, vinul trebuie să fie rotit în pahar. Un pahar de dimensiunea potrivită permite acest lucru, fără a se pierde intensitatea aromelor.

În același timp, paharele de vin sunt prevăzute cu picior și susținute de o bază stabilă. În felul acesta, căldura mâinii care ține paharul nu va afecta temperatura vinului din cupă.

Chiar și forma cupei diferă, în funcție de vin dar, ca regulă generală, aceasta este mai îngustă în partea superioară.

pahar de vin
pahar de vin

Ce pahar alegi pentru vinul roșu 

Mare și spectaculos este paharul în care se servește vinul roșu. Acesta are picior și o cupă generoasă, rotundă și amplă, cu o deschidere mult mai îngustă decât pântecul. Vinul se toarnă până în zona în care diametrul cupei este cel mai mare. Capacitatea acestuia fiind de aproape  500 ml., paharul permite unei mari cantități de oxigen să intensifice aromele eliberate de vinul pe care îl savurăm. Paharul de vin Crama Girboiu respecta intocmai cerintele unui pahar premium, de calitate. 

Ce pahar alegi pentru vinul alb

Vinul alb necesită același pahar cu picior, de această dată sub formă de lalea și cu o capacitate mai mică, situată în jurul valorii de 350 ml. Acest lucru se datorează faptului că vinurile albe se servesc la o temperatură mai mică și nu trebuie să aibă timp să se încălzească în pahar. Cupa acestor pahare este mai puțin amplă, iar diferența dintre diametrul acesteia și deschiderea paharului este mai mică.

Ce pahar alegi pentru vinul rosé 

Vinul dulce, potrivit pentru desert, sau vinurile rose se servesc din pahare mult mai mici, de maxim 250 ml. Acestea au aceeași formă de lalea iar deschiderea este mai mică decât diametrul cupei, pentru a păstra aromele vinului, în interior.

Sigur că există și excepții, iar aici găsim așa-zisele “pahare-balon”, ușor versatile și funcționale, folosite atât pentru vinurile roșii cât și pentru cele albe, atunci când situația impune acest lucru. Indiferent ce pahare de vin rosé alegeți, veți bucura de acesta din plin.

Ce pahar alegi pentru vinul spumant

O formă deosebită au paharele de șampanie. Cupa acestora este îngustă și înaltă iar piciorul este mai scurt decât al celorlalte pahare amintite deoarece echilibrul ansamblului cupă/picior este dat de înălțimea cupei. Forma și dimensiunea cupei asigură o mică suprafață vinului și permite dioxidului de carbon să se ridice în bule delicate. 

Și, parcă pentru a contracara toate cele spuse până acum, recent, au câștigat popularitate și cunoscutele pahare de vin fără picior. În această situație, consumatorul va trebui să își asume riscul încălzirii vinului în pahar, prin contactul mâinii cu structura bolului în care se găsește vinul. Sigur, acesta are stabilitate și este eliminat riscul răsturnării.

Așadar, în zilele noastre, paharele de vin nu mai sunt doar niște obiecte cu destinație practică, ci niște piese deosebite, cu ajutorul cărora fiecare vin  își spune povestea, iar noi, consumatorii, marcăm, într-un fel deosebit, momentele importante din viața noastră.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

OFERTA LIMITATA

-20%

COD: PASTE20

In luna aprilie te bucuri de o reducere exclusiva la toata gama de vinuri rosii

Campania este valabila in perioada  1 – 30 Aprilie 2024 in limita stocului disponibil